marți, 28 decembrie 2010

M a r t a

Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceaţă pestepieptu-ţi ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plînge pe-o ruină,
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Şterge-ţi ochii, blondă Marta... ochii-ţi negri... două stele
Mari, profunzi ca veşnicia şi ca sufletu-ţi senin.
O, nu ştii cât e de dulce, de duios şi de divin
De-a-te pierde-n ochii aceştia străluciţi în lacrimi goale.

2 comentarii:

ceziceu spunea...

tare , tare like!

Irina spunea...

same here.
numai ca asta nu eu :-) mai greu cu lirica.
am rascolit azi prin materialele mai vechi de la universitate si am dat de asa o poezioara frumoasa, acum ma chinui sa caut/-mi aduc aminte sursa.