joi, 18 iunie 2009

Despre marele Ion Druță

Faptul că românii au refuzat prin anii 60 ai secolului trecut să publice lucrările acestui mare scriitor basarabean, din cauza stilului său aparte de a aranja semnele de punctuație, vorbește numai despre originalitate, curaj și demnitate. Demnitate pentru că lucrările au păstrat sudoarea manuscrisului și pentru că au fost valorificate anume ele, operele, și nu niște hîrtii cu valori diferite. Cu siguranță am observat cu toți acele semne de punctuație "?!?", "..?", "?...", plus abundența punctelor de suspensie... Nu cred ca i-a reușit unui alt scriitor basarabean să scrie la fel de simplu și bine despre moldovanul sărac, dar cu inima bogată și darnică. Din păcate imaginea acestei mari personalități este un pic greșită la noi în țară. Am văzut niște reacții negative, inclusiv și la liceu, unde am avut practica.
"- Păi cum poate el scrie despre patriotism, dacă singur pleacă din țară!?"
De fapt lumea vorbește din neștiire. El pleacă în 1960 la Moscova să caute apreciere, pentru că nu o găsește în ținuturile natale. Cum poate activa un om, dacă nu i se valorifică rezultatul muncii sale?... La fel ca și în diferite domenii, valorificarea activității realizate constituie cea mai înaltă mulțumire și motivație totodată.
Și totuși lumea la noi, ca și peste tot de altfel, nu apreciază la timp. Cazul regretatului Grigore Vieru, e un exemplu elocvent în acest sens. Se știe despre Druță, s-a mai citit cîte ceva, dar așa... ca printre altele. Personal, cred că ar trebui să citim lucrările acestui mare scriitor, în primul rînd, pentru că este un instrument perfect de auto-cunoaștere. Sunt descrise tradițiile și obiceiurile noastre, felul de a fi, de a gîndi chiar, găsim și istoria neamului nostru (Biserica Albă (!)).
Cît adevăr și vorbe înțelepte găsim printre rînduri:

"O, ACEST NESFÎRȘIT CHIN AL SECOLULUI NOSTRU, SINGURĂTATEA..."
"INTELIGENȚA OMULUI VINE DE LA MAMA ȘI NU DE LA LOCUL PE CARE-L OCUPĂ PE SCARA SOCIALĂ"
"Să vedem mai întîi din ce neam se trage și cu ce fel de ață taie mămăliga părinții ei"
"A studia istoria unei lumi nu e lucru chiar atît de greu. A frămînta și a înțelege propria viață - iată o muncă pentru care mulți sunt chemați, puțini sunt aleși"
"O privire întrebătoare, un zîmbet, o ușoară plecare a frunții și deodată îți dai seama că acești doi tineri sînt un gînd, un suflet, o celulă a lumii, sînt un corp unic, adunat și plămădit pentru a trece prin toate și nu a se mai despărți"
"O, da, eu deseori am simțit acea tulburare dulce a sufletului pe care oamenii o numesc, de obicei, fericire..."
"Moartea e o voință cerească, venită spre binele omului, precum spre binele omului sunt și toate celelalte"

lista poate continua...

/Clopotnița/
/Păsările tinereții noastre/

Niciun comentariu: