sâmbătă, 16 mai 2009

No results found

Frunzărind prin mai multe lumi virtuale din blogosfera noastră am observat că majoritatea acestora conțin informații despre autori sub forma butonului "Despre mine", "About", "Bio". Putem găsi pînă şi CV-uri personale. Nu, nu sînt împotriva promovării personale în marea lume web, dar când mă gîndesc că tot felul de persoane pot citi şi vedea conţinuturile sus-numite, pe loc îmi dispare pofta de a utiliza funcţia upload. Unii blogg-eri au scrise şi articole în care aduc argumente, că este important să avem pe pagină informaţii despre noi şi poze cu noi, pentru că astfel vom fi citiţi şi revizitaţi. Argumente, care desigur nici pe departe nu m-au convins. De, mai depinde şi de scopurile fiecăruia în publicarea notiţelor pe blog.
Din punct de vedere psihologic, postarea informaţiilor pe blogg-urile personale poate fi analizată din perspectiva managementului impresiilor. Autorul controlează strict, mai mult sau mai puțin intenţionat datele puse, cu scopul de a crea o imagine de sine pozitivă, de a ieşi într-o lumină favorabilă. Off, tendinţa asta universală a tuturor.
Pe de altă parte, mai depinde şi ce căutăm să vedem în aceste pagini: oamenii din exterior (pentru a vedea dacă ne plac sau nu) sau oamenii din acei oameni. Un mic paradox aici: toţi susţin că interiorul contează, dar caută macăr o urmă de info: cîţi ani are persoana, de unde vine şi cum arată. A, aici nu ne satisfacem curiozitatea. Boon, căutăm în altă parte. Şi găsesc. Bis jetzt haben es nur zwei Personen gelungen. Apropos,un citat despre interesul de a afla: ea îi împinge pe unii să descopere America, iar pe alţii să asculte la uşă. Fără aluzii sau înţelesuri. Pur şi simplu la temă.
Ah, da. Mai e ceva. Faptul că punem pe tavă toată informaţia aici, ne limitează din discuţiile live. Despre ce să mai vorbeşti, dacă ai comentat toate articolele, dacă ai reuşit chiar să intri într-un mic conflict virtual sau într-o dezbatere aprinsă.
Şi cît e de interesant să mergi pe stradă şi să întîlneşti persoane cu care n-ai schimbat un cuvânt vreodată, dar despre care ştii multe: cînd s-a născut, ce film a privit ultima oară şi unde are de gând să meargă în vacanţă.

5 comentarii:

Alex spunea...

Buna intrebare. Pentru ce caut eu pagina "despre mine"? [argumentele nu sunt scrise in ordinea prioritatii, ci in ordinea in care mi le-am amintit]

- vreau sa aflu careva date despre persoana, ca sa-mi dau seama cit e de competenta in domeniul in care scrie articole. Da, se pare ca e suficient sa vezi doar articolul ca sa-ti dai seama daca e bun sau nu, insa un set de date istorice (unde a studiat, la ce proiecte a lucrat, etc) va acorda lucrarilor un rating de credibilitate mai mare
- vreau sa vad cum vrea omul sa fie vazut de alti oameni (-;
- vreau sa ma compar cu altii (ex: are studii putine dar scrie bine; sau a studiat in domeniul X, dar scrie articole excelente in domeniul Y; etc)
- vreau sa aflu mai multe despre om, poate ca in asa fel voi putea sa dezvolt in mine acele calitati ale sale care mi-au placut
- caut exemple de CV'uri, ca sa vad cum as putea sa-l imbunatatesc pe al meu
- daca exista careva date despre locul omului in spatiu, pot sa vad daca e aproape de mine sau nu - si daca da, putem sa ne sincronizam fizic si sa discutam mai detaliat unele subiecte
- caut info de contact daca vreau sa aflu mai multe detalii despre un subiect care m-a interesat foarte mult


Nu, nu sunt limitate in nici-un fel "discutiile live", decit daca tot ce a scris omul in acele citeva paragrafe despre sine este totul ce are de spus. Daca e asa, atunci nici nu cred ca iti va fi interesant sa discuti cu acel om.

Ceea ce spui despre filme sau carti are un avantaj - poti sa vezi ce alte filme iti recomanda oamenii care au privit filmele care ti-au placut. E o modalitate de a gasi mai usor ceva bun.

Irina spunea...

O. Multumesc pentru argumentele aduse. Probabil sunt cele mai consistente citite de pina acum.

Apropo, pentru mine palmarezul cu date istorice (numarul mentiunilor si diplomelor) e ultimul lucru care conteaza. Mi-e interesant cum oamenii folosesc acele abilitati si cunostinte fara a vorbi de meritele sale.

:D - pentru sincronizarea fizica!

Totusi raman pe pozitie.

Alex spunea...

Nota: eu nu incerc sa te convertez :-)

Mentiuni si diplome nu sunt importante, din punctul meu de vedere; eu aveam in vedere ca vreau sa stiu unde a studiat omul si in ce domeniu. Spre exemplu, eu am citeva intrebari legate de niste aspecte psihologice, si stiu ca pot sa le discut cu tine (nu mai tin minte de unde, dar am aflat ca studiezi psihologia).

De asemenea, exista un profesor care as vrea sa fie mentorul meu intr-un program de masterat - si imi trebuie sa stiu la care universitate lucreaza.



Altceva: daca omul este in cautare de serviciu, sau are scopul de a-si extinde activitatea academica - o lista de merite e un lucru util (multe universitati acorda prioritate acelor candidati care au publicatii sau ceva care a fost citit\analizat de altii). Nu am in vedere orice "publicatii", unele sunt foarte proaste (vezi al doilea articol dupa vechime de la mine de pe site); of... cind imi amintesc... (-:



Tu probabil ca nu esti in cautare de serviciu, de aceea nu vezi aceste beneficii; dar in general asta te face mai vizibil(a) pe piata muncii si iti ofera un avantaj strategic.

Motivul pentru care eu nu fac public CV'ul meu:
- acolo sunt prea multe date personale (adresa, telefon, etc)
- prea multe detalii despre activitatea profesionista
- nu sunt in cautare de un serviciu


Daca ultimul punct devine "false", cred ca il voi publica (cu omiterea unui subset de informatii).

Irina spunea...

Iarasi, bune argumente.

Aceste informatii pot fi trasnmise direct sursei unde vrem sa aplicam (daca este vorba de CV si publicatii).
Cat despre necesitatea de a vorbi cu un specialist in domeniu se poate de adresat direct fie la Universitate, fie in cadrul centrelor specializate.

panu4i spunea...

p.s. am scapat "insa" inainte de "... aceste".