sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Bucuraţi-vă

Desigur cunoastem cu toti cintecul renumit al regretatilor soti Ion si Doina Aldea-Teodorovici. Vocile inconfundabile, unice te fac sa asculti din nou si din nou aceasta piesa. Cintecul a mai fost interpretat de formatia Chatarsis, insa oamenii au in memorie vie varianta sotilor Aldea-Teodorovici. Dar sa nu uitam si de autorul acestor versuri: marele scriitor moldovean Dumitru Matcovshi. Spre marea mea rusine nu am stiut acest lucru. Am privit astazi la Moldova1 un reportaj cu acest scriitor si o tristete enorma se putea citi in ochii lui: "Lumea astazi la noi nu citeste. Cititorul s-a indepartat de scriitor si scriitorul la fel e departe de cititor".

"Bucuraţi-vă"
muzica/interpretare - Ion Aldea-Teodorovici
text: Dumitru Matcovschi



I
Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte.
Îmbătrânesc, îmbătrâneşti, îmbătrâneşte.
Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca în poveste
Simplă de tot, scurtă de tot viaţa ne este.
Uite-o din nou, trece pe drum fata zglobie.
Uite-un băiat floare şi-a pus la pălărie
Uite un prunc, râde în prag, ai, năzdrăvanul!
Uite-un moşneag, tace-n toiag, alb ca troianul.

Refren:
Bucuraţi-vă, prieteni, de prieteni şi de fraţi,
Bucuraţi-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtaţi,
Bucuraţi-vă de-un cântec, de-un amurg cu flori de tei,
Bucuraţi-vă o viaţă de lumina dragostei.

II
Muntele ieri ne-ademenea, astăzi ne doare.
S-a împlinit, nu s-a-mplinit visul cel mare?
Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul?
Noi am ştiut zborul înalt, dorul şi plânsul.
Zilele trec, zilele vin... ce va rămâne?
Suflet de lut, necunoscut, suflet de pâine?
Toamnele cresc, grijile cresc, viaţa descreşte,
Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte.



O poezie care mi-a placut..

Rabdă, inimă


Există, mai există lucruri sfinte.
Respiri cu ele, condamnat, uitat.
Culegi, alegi cuvinte din cuvinte...
Şi anii, clipe, trec, se duc, păcat.

Să fugi ai vrea, de lume şi de sine,
în simţământ să te ascunzi, în simţământ.
Îmi pare rău că nu am două inimi,
Cu amândouă să trăiesc, să plâng, să cânt.

De pâine inima cea dreaptă, nu de piatră.
Şi omului cu ea îi este dat
să fie om, să ţină foc în vatră,
să treacă-n lumea celor drepţi nevinovat.

Cum să trăieşti? Şi unde, unde, unde ?
Pe malul Nistrului războiul e în toi...
La judecata de apoi toţi vom răspunde!
Nu minte nimeni judecata de apoi.

Imensă lumea, are margini şi nu are.
Şi fiare-n lume, tare multe fiare sunt.
Cine aşteaptă, de la cine îndurare?
Mor oamenii – tineri, bătrâni, cărunţi.

Ca zăpada foaia albă de pe masă.
Scrii şi scrii, vin zile, nopţi pustii.
Nesăbuinţa arta cea simandicoasă.
Şi poeţii-alchimiştii mor de vii.

Bietul om! Nimicnicit de tăvăluge,
î-şi poartă crucea şi aievea, şi în vis,
şi anii trec şi ne petrec, viaţa se duce.
Iar dănţuim pe margini de abis.

Sărăntoace versurile mele.
Sărăntoc şi eu cu ele, ieri şi azi.
Şi mi-i ciudă, şi mi-i negru, şi mi-i jele,
şi pe tot ce-i artă moartă am necaz.

Rabdă inimă! Că alta n-ai ce face.
Este unul peste noi, mai sus de noi.
Crede-n el, numai în el, ca toţi săracii,
şi aşteaptă veacul de apoi.

Niciun comentariu: